Biblioteca Județeană Dâmbovița

Archive for the month “noiembrie, 2013”

Emoţii la împlinirea a 70 de ani de Bibliotecă

Ieri, 28 noiembrie 2013, a fost o zi deosebită pentru iubitorii de carte dâmboviţeni, pentru că Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa a împlinit 70 de ani de existenţă.

Invitaţii speciali ai acestui eveniment au fost Ministrul Secretar de Stat – Cristian Petcu, primarul Municipiului Târgovişte – Gabriel Boriga, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Ioan Marinescu, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Târgovişte, inspectori şcolari şi toţi partenerii cu care Biblioteca colaborează la diverse proiecte.

A fost lansată „Monografia Bibliotecii Judeţene”, scrisă de prof. univ. dr. Victor Petrescu (fostul director al bibliotecii) şi conf. univ. dr. Agnes Erich (actualul director).

Pentru întregul suport şi fructuoasa colaborare pe care le-am avut din partea dumneavoastră, pe parcursul acestor ani, vă mulţumim!

Galerie foto:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.544177422331076.1073741863.202200653195423&type=3

„Ileana Sărăroiu, mesager al cântecului popular românesc” – masă rotundă

Cu ocazia primei ediţii a Festivalului concurs naţional „Ileana Sărăroiu”, în data de 24 noiembrie 2013, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii, a fost organizată masa rotundă „Ileana Sărăroiu, mesager al cântecului popular românesc”.

Moderatorul manifestării, prezentatoarea şi realizatoarea tv Ioana Bogdan, a amintit că: „Ileana Sărăroiu s-a născut pe 25 septembrie 1936 în localitatea Valea Voievozilor. Printr-un repertoriu de cântece populare munteneşti de o deosebită frumuseţe, prin ţinuta scenică şi expresivitatea interpretării, a reuşit să impună, în minunatul spaţiu etno-folcloric românesc, trăsăturile specifice acestei zone”.

De altfel, îndrăgita interpreta de muzică populară Maria Dragomiroiu (fina cântăreţei) a fost invitată la eveniment şi a susţinut un recital la această primă ediţie a festivalului dedicat Ilenei Sărăroiu.

Galerie foto:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.544195965662555.1073741864.202200653195423&type=3&uploaded=10

Întâlnire cu scriitorul dâmboviţean – Daniel Drăgan

Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, a organizat în data de 14 noiembrie 2013, în sala de conferinţe, o întâlnire cu scriitorul Daniel Drăgan.

Au fost prezentate volumele de poeme ale scriitorului, din comuna Glodeni, judeţul Dâmboviţa, şi anume „Statuie cu lacrimă” şi „Visul poetului unic Neum” (epopee onirică).

Interesante şi atractive au fost lecturile artistice pe patru voci, cu acompaniament muzical, la care şi-au dat concursul poeţii George Coandă, Adrian Munteanu şi Laurenţiu Ciprian Tudor, alături de autor şi de pianista Alexandra Fits.

Galerie foto:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.537791599636325.1073741862.202200653195423&type=3

Festivalul Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a XLV-a

În organizarea Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Bibliotecii Judeţeane „Ion Heliade Rădulescu”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, se desfăşoară Concursul Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a XLV-a, cu patru secţiuni de creaţie (poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt).
Concursul se adresează creatorilor din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, nu sunt încă membri ai uniunilor de creaţie şi nu au volume de autor.

Vineri, 8 noiembrie, oficiile de gazdă au fost făcute de către Mircea Niţă -reprezentantul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, urmând alocuţiunile susţinute de acad. Mihai Cimpoi – preşedintele juriului acestui concurs, Ivan Vasile Ivanoff – secretarul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Vali Niţu – reprezentantul Primăriei Târgovişte şi Agnes Erich – directorul Bibliotecii Judeţene Dâmboviţa.

În prima zi a concursului a avut loc lansarea volumul “Esenţa temeiului. Începuturi târgoviştene ale literaturii române”, a academicianului Mihai Cimpoi, preşedintele juriului.
În a doua zi a concursului a avut loc vernisarea expoziţiei “Moştenirea Văcăreştilor-45″, cuprinzând cărţi ale festivalului, cărţi ale Văcăreştilor, cărţi ale laureaţilor, diploma, afişe, trofee decernate de-a lungul anilor concurenţilor.
Premierea câștigătorilor, s-a desfăşurat sâmbătă după-amiază, şi aceştia sunt:

Secţiunea Proză: Păunescu Elena Denisa – comuna Ulmi, Dâmboviţa (Premiul I); Filip Alina Petronela – comuna Dragomireşti, Dâmboviţa (Premiul II); Pârlog Cezar-Mihai – Bucureşti (Premiul III); Popa Alexandru – Vaslui (Menţiune); Stancu Ecaterina – comuna Băduleasa, Teleorman (Premiul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa); Zinovia Bivol – comuna Răzeni, Republica Moldova (Premiul „Mircea Horia Simionescu” al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni).

Secţiunea Teatru: Stanciu Ioana -Târgovişte, Dâmboviţa (Premiul I); Vasile Laura – Ioana – Pucioasa, Dâmboviţa (Premiul II); Petrache Cristina Gabriela – Râncaciov – Dragomireşti, Dâmboviţa (Premiul III); Popescu Adrian Nicolae – Rădăuţi, Suceava (Menţiune)

Secţiunea Poezie: Negru Alexandra – Suceava (Trofeul „Moştenirea Văcăreştilor”+ Premiul I); Mihăilă Gabriel Nicolae – Galaţi (Premiul II); Dupu Ioana Nicoleta – sat Iezer, Botoşani (Premiul III); Miron Mariana – sat Vorniceni, Republica Moldova (Menţiune); Pop Oana Mihaela – Cluj Napoca (Premiul revistei „Bucureştiul literar şi artistic”); Aldica Ştefania – Nicoleta – sat Văcăreşti, Dâmboviţa (Premiul revistei „Litere”); Sude Emil Iulian – comuna Poiana Câmpina, Prahova (Premiul revistei „Impact”); Luca Cipolla – Italia (Premiul revistei „Pro Arme”); Mocanu George – Odobeşti, Vrancea (Premiul revistei „Eroica”); Mangalagiu Mădălina – Pucioasa, Dâmboviţa (Premiul revistei „Climate literare”).

Galerie foto:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.535995183149300.1073741861.202200653195423&type=3

„Eminescu în perspectiva universală”, autor Dumitru Copilu-Copillin

Luni, 4 noiembrie 2013, ora 14.00, la sediul Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, a avut loc lansarea volumului „Eminescu în perspectiva universală”, autor Dumitru Copilu-Copillin.

Au prezentat:  Victor Petrescu, Toma George Veseliu şi Alexandru Ştefănescu.

Galerie foto:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.533114173437401.1073741860.202200653195423&type=3

S-au DISTRAT înainte de vacanţă – Halloween la bibliotecă!

De 1 noiembrie la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, copiii grădiniţei numărul 16 din municipiul Târgovişte au petrecut Halloween-ul.

Alături de părinţi şi educatori, cei mici s-au costumat, au realizat fantome din serveţele, au cântat şi au dansat.

S-au DISTRAT înainte de vacanţă.

Galerie foto:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.531260113622807.1073741859.202200653195423&type=3

„Frânturi de adevăr”, autor Alexandru Ionescu

Miercuri, 30 octombrie 2013, ora 12.00, la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, profesorul universitar doctor Alexandru Ionescu, reputat biolog contemporan, a lansat volumul „Frânturi de adevăr”.
Cartea este o amplă analiză socială, axată în principal pe problematica educaţiei şi învăţământului.
Galerie foto:

Navigare în articole